PDF Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. I (1904–1939)

Carol al II-lea È 6 CHARACTERS

Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. I (1904-1939)

CHARACTERS Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. I (1904-1939) î PDF, eBook or Kindle ePUB Erioade prima de la 1904 şi până la 8 iunie 1930 a doua de la instalarea sa pe tronul României până la abdicare 1940 şi a treia după abdicare până în 1951 Însemnările sunt inegale ca valoare acelea anterioare Restauraţiei de la 8 iunie 1930 fiind ale principelui moştenitor al tronului neimplicat prea mult în problemele de conducere a statului pe când cele de după ocuparea Tronului sunt produsul omului aflat la cârma ţării iar acelea de după abdicarea sa din 6 septembrie 1940 reprezintă trăirile gândurile sale în legătură cu ceea ce se petrecea în patrie dar şi pe plan internaţional Sunt interesante şi însemnările de după 6 septembrie 1940 şi până aproape de moartea sa prezentând cititorului viaţa de exil relaţiile cu diferite personalităţi reacţia pe care i a provocat o vestea abdicării fiului său regele Mihai la 30 decembrie 1947 şi alteleNotă asupra ediţiei a doua 15 martie 2003 La opt ani de la apariţia primei ediţii a acestui volum al însemnărilor regelui Carol al II lea vede lumina tiparului ediţia a II a În acest timp am reuşit să publicăm toate însemnările zilnice până în 1951 ale acestui controversat personaj al istoriei contemporane româneşti Ediţia de faţă este o ediţie revăzută şi completată Deoarece un text s a păstrat fragmentar şi nu are menţionat anul dar începe cu 1 ianuarie în prima ediţie l am datat greşit ca fiind din 1921 şi am tras concluzia că persoana despre care este vorba Păsărica ar fi fost Maria Martini despre care ştiam cu certitudine că în octombrie 19.

CHARACTERS Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. I (1904-1939)

CHARACTERS Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. I (1904-1939) î PDF, eBook or Kindle ePUB 21 restituise corespondenţa primită de la principele moştenitor şi că acceptase o sumă de bani pentru a păstra entru totdeauna o atitudine corectă faţă de toţi membrii Familiei Regale Mi am exprimat surpriza că prinţul o numea pe această femeie tot Păsărica aşa cum o alintase şi pe Ella Filitti ă însemne aceasta o retrăire a primei iubiri pentru Ella Filitti cea dintîi numită de el Păsărica sau o lipsă de imaginaţie a principelui în a şi alinta iubita Revăzând datarea textului am ajuns la concluzia că am greşit deoarece el este din 1916 şi deci în el este vorba tot despre Ella Filitti În această ediţie am aşezat la locul ei şi o însemnare din ziua de 11 septembrie pe care o fixasem în anul 1914 deoarece fila care o conţine a fost legată greşit la un text din acel an Însemnarea este din ziua de 11 septembrie a anului 1916 când prinţul se afla la Marele Cartier General de la Periş Am revăzut şi lecturile unor cuvinte şi ale unor fragmente de text ilizibile ca şi traducerile acestora din limba franceză Am completat notele explicative cu noi informaţii necesare înţelegerii epocii şi cunoaşterii personajelor care apar în însemnările lui Carol al II lea Am păstrat datele cronologice indicate de Carol pentru zilele în care a făcut însemnări deşi după verificări s a constatat că acestea nu sunt exacte pentru anii 1904 19141918 Totodată am prevăzut ediţia cu indice de persoane Mulţumesc Doamnei Maria Alexe pentru revederea întregului volum şi pentru observaţiile şi completările judicioase făcute.

READ ↠ PDF, eBook or Kindle ePUB È Carol al II-lea

CHARACTERS Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. I (1904-1939) î PDF, eBook or Kindle ePUB Prof univ dr Marcel Dumitru Ciucă În ultimii ani a luat o mare amploare publicarea memoriilor amintirilor însemnărilor unor personalităţi care au ilustrat diverse domenii de activitate Un interes aparte l au prezentat consemnările oamenilor politici îndeosebi ale acelora care au trăit în secolul al XX lea având în vedere complexitatea şi de ce nu importanţa evenimentelor la care au luat parte Cu tot subiectivismul lor mai ales atunci când se preconiza publicarea chiar de către autori acest gen de documente nu poate lipsi dintre sursele documentare ale istoricului; el prezintă interes şi pentru cititorul de istorie care doreşte să afle cum gândeau unii dintre cei mai de seamă înaintaşi ai noştriEste explicabilă deci curiozitatea cu care au fost primite şi însemnările de acest fel aparţinând capetelor încoronate Dar dacă memoriile regelui Carol I şi ale reginei Maria au fost publicate încă în timpul vieţii lor şi ulterior au fost reeditate acelea ale regelui Carol al II lea au fost folosite numai parţial în unele lucrări de istorie o ediţie completă neexistând încă Ne am propus deci să realizăm ediţia integrală a însemnărilor regelui Carol al II lea Urmărind concretizarea acestui proiect am constatat că regele Carol al II lea influenţat de bunicul şi de mama sa a început încă din tinereţe să ţină un jurnal al evenimentelor la care lua parte Am găsit asemenea însemnări începând din anul 1904 şi cu mai mici sau mai mari lipsuri până aproape de moartea sa Însemnările lui Carol cuprind firesc trei p.


1 thoughts on “PDF Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. I (1904–1939)

  1. says: CHARACTERS Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. I (1904-1939) Carol al II-lea È 6 CHARACTERS READ ↠ PDF, eBook or Kindle ePUB È Carol al II-lea

    READ ↠ PDF, eBook or Kindle ePUB È Carol al II-lea Carol al II-lea È 6 CHARACTERS PDF Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, vol. I (1904–1939) Poor Romanian but invaluable information 2 stars for the King's writing style 5 stars for the content 3 and a half on average

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *